Reţinut în trecut în dosarul "Ferma Băneasa", cauză care viza retrocedări ilegale, Prinţul Paul nu se sfieşte să ceară în continuare în instanţă drepturi asupra unor proprietăţi. Chiar în luna iulie, Prinţul Paul a început ampla operaţiune "Revendicarea Terenurilor", deschizând procese în Capitală şi în mai multe judeţe din ţară. (CITEŞTE ŞI: L-am filmat cu familia la Târgul de Crăciun. Primele imagini în public cu Prinţul Paul după eliberare!)
Prinţul Paul a deschis procese ce vizează restituirea unor proprietăţi la Tribunalul Bucureşti, la Tribunalul Ilfov pentru dreptul asupra unor terenuri din comuna Snagov, la Tribunalul Timiş pentru dreptul unor terenuri din comuna Banloc şi la Tribunalul Călăraşi pentru dreptul asupra unor terenuri din comuna Mânăstirea.
Putem spune, astfel, că Prinţul Paul cere aproape „retrocedarea României” având în vedere că terenurile pe care le solicită nepotul lui Carol al II-lea se află în zone atât de diferite şi de vaste ale ţării. Ampla operaţiune „Revendicarea Terenurilor” a Prinţului Paul e de înţeles, el consideră că terenurile îi aparţin, aşa că solicită instanţei să îi fie restituite.
CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, îl întâlnea luna trecută – adică exact atunci când a început operaţiunea „Revendicarea Terenurilor” – pe Prinţul Paul în compania fiului său Carol Ferdinand, nepotul Regelui Carol al II-lea luând un taxi din stradă! (VEZI AICI IMAGINILE EXCLUSIVE) Dacă pe vremuri Prinţul Paul cobora dintr-un Audi Q7, având alături de el o „suită regală” din care făcea parte şi şoferul familiei, acum Prinţul a ajuns să ia taxiul direct de pe stradă, ba chiar să negocieze cursa cu taximetristul! (VEZI ŞI: EXCLUSIV. I-am pozat chiar în momentul în care… Prinţul Paul i-a ”scanat” posteriorul… Prinţesei când credeau că nu-i observă nimeni!)
Odată milionar, Prinţul Paul a avut, după problemele cu justiţia, şi probleme cu banii. Recent, acesta a fost executat silit pentru suma de 169.000 lei, care reprezintă contravaloarea unui contract de consultanţă pe care nu l-a mai achitat. (VEZI AICI TOATE DETALIILE). În 2015, Prinţul Paul a fost, însă, executat silit pentru o datorie mult mai mare, de 4,7 milioane de lire sterline, către patronul unui ziar britanic.
În 2015, Prinţul Paul a fost reţinut în dosarul „Ferma Băneasa”, cauză care viza retrocedări ilegale. Ulterior a fost plasat în arest la domiciliu, iar în prezent se află sub control judiciar.